sâmbătă, 23 iulie 2011

Carmen si Andrei, o nunta romantica!

Carmen si Andrei ne sunt prieteni, si nu ne-a fost greu sa punem la cale impreuna o nunta ce s-a dovedit eleganta, romantica si simpla in acelasi timp. Pentru ca de cele mai multe ori simplitatea denota eleganta,
pentru decorul meselor am ales sa decoram intr-un stil vintage, sau mai degraba shabby chic, ceainice si cesti vechi, asezand printre ele fire de iedera. Pentru aceasta a fost nevoie de nu mai putin de 70 de vase, pe care le-am decorat in mai multe etape, alegandu-le dupa tipul de ceramica, marime, stil, culoare.








Decorul meselor invitatilor a fost in acord cromatic cu prezidiul mesei mirilor, din muschi, salal, ruscus, decorat cu lumanari, hortensia, bujori, trandafiri, minitrandafiri, crizanteme, santini.

Carmen a avut un buchet generos, romantic, in tonuri de alb cu cateva pete de culoare, pentru care am folosit bujori, trandafiri albi, mov, roz pal si crem, minitrandafiri roz, frezii albe, si alstroemeria bordo.
Pentru buchetul nasei, (careia cu putin timp in urma ii facusem un buchet de mireasa, si careia ii promit ca in curand o sa scriu o postare si despre nunta lor)  am folosit hortensia mov, trandafiri lila, eustoma mov, frezia alba, crizanteme mov.
 Ne dorim sa va decoram si nunta de argint, si sa va gasim la fel de frumosi si zambitori!

marți, 28 iunie 2011

Feeric Fashion Days 2011

La Sibiu s-a incheiat Festivalul Feeric Fashion Days, editia a patra, un eveniment foarte bine organizat de catre Mitichi, un om deosebit pe care am avut placerea sa-l cunoastem si cu care am colaborat foarte bine.
Eventi Bianchi - event and flower shop a fost partenerul acestui festival, oferind aranjamente florale pentru prezentari si buchete pentru designerii colectiilor prezentate pe tot parcursul festivalului.


 Am folosit la creearea acestor buchete nuante care sa se regaseasca in creatiile designerilor, pe o baza din liane lemnoase, frunze black tie, aspidistra, hydrangea, germini, trandafiri, anthurium, chrisantemum, fire si bine din lana impaslita.

Pentru aranjamentele florale am ales sa folosim flori si accesorii in nuantele colectiei Antoniei Giurgiu, astfel incat florile au fost in totala armonie cu creatiile vestimentare.








A doua si a treia zi de festival au continuat cu prezentarile colectiilor : Norina ST, Vika Gorenco, Sorana Darclee,  Daniela Ciuca, Sandra Chira, Catinca Roman, A&S Negulescu, Rue des Trucs, Katveen, ULBS, pe o pasarela contruita deasupra Podului Minciunilor.
Coafurile au fost realizate de Luciano, iar machiajul de catre Roxana Armeana si Bianca Grabcev.
 Designerii au primit la final cate un buchet marca Eventi Bianchi.





In cadrul festivalului, invitatii au avut ocazia sa asculte un miniconcert Radu Nechifor, artist ce a starnit interesul si aplauzele publicului.
Festivalul a fost mediatizat, bine organizat, cu invitati de seama, si va ramane un eveniment important in Sibiu, care va creste incontinuu si va capata tot mai multa popularitate.





Multumim organizatorilor pentru ocazia de a fi parteneri!

sâmbătă, 25 iunie 2011

O nunta venetiana

In urma cu o saptamana am avut placerea sa organizam o nunta speciala, pentru un cuplu deosebit, cu tema venetiana!
Am ales sa punem in evidenta aceasta tema aleasa impreuna cu mirii, prin folosirea in decorul salii a penelor de strut in nuante de bordo si alb, culori ce s-au regasit si in prezidiul de la masa mirilor, dar si in alte detalii, cum sunt marturiile, mastile venetiene, paharele de sampanie si cutiuta de verighete.







Am ales impreuna cu mireasa un buchet delicat din trandafiri albi, minitrandafiri crem, pene albe de strut pe margine, iar codita am accesorizat-o cu panglica de strasuri, perle si pietre, care a marcat foarte bine tematica nuntii.


Pentru buchetul nasei am ales flori in nuante de mov-roz-vernil-lila, din hortensia, trandafiri ocean song si eustoma. Codita am accesorizat-o cu dantela crem si delalii roz.

Lumanarile pentru cununie au fost creeate pe tehnica glob, din hortensia si cale albe.

Le dorim mirilor sa traiasca aceasta romantica poveste de dragoste venetiana toata viata!

Si, pentru ca intre timp am am lucrat cateva buchetele dragute pe care vrem sa vi le aratam, o sa profitam de aceasta postare, fara pre multe detalii, pentru ca o poza face cat o mie de cuvinte.
 Buchet pentru nasa din zambile roz pal, zambile bleo, ranunculus, astilbe, irisi, crisanteme, trachelium, pitosporum.
 Buchet de cununie din bujori fuchsia, ranunculus galben, ranunculus orange, cyanus bleo, trandafiri roz, frezii roz, verdeata safari mix.
Buchet de cununie din bujori somon, bujori fuchsia,hortensia dubla bleo, lalele, cyanus, fresia, crysanteme roz pal, crizanteme galbene-crem, trandafiri crem, trandafiri roz, salal, safari mix.

Speram ca am facut miresicile fericite cu aceste buchetele colorate, si le asteptam cu impresii!

sâmbătă, 18 iunie 2011

Deschidere Restaurantul Adore

 De curand am avut placerea sa participam la deschiderea noului Restaurant Adore, o locatie noua, perfecta pentru evenimente, despre care puteti afla mai multe aici. Echipa Eventi Bianchi - events and flowers este partener Adore, astfel incat de la deschidere nu puteau lipsi aranjamentele florale.





...un eveniment reusit pus la punct de o echipa tanara, dar cu experienta, intr-o locatie eleganta, cu bun gust si multe posibilitati de amenajare.